Era un sentiment de anticipare extraordinar și abia așteptam să vină 8 Martie, sau ziua ei de naștere, să îi dăruiesc felicitarea și să absorb în inima mea, încântarea și emoția copleșitoare a mamei mele citind poezia.

           Acum la 32 de ani, găsesc explicațiile date de neurostiintă și pshihologie, pentru efectul puternic al gestului meu. Incă de la naștere, simțim o nevoie incredibil de puternică de conectare. Această nevoie puternică de a simți că aparținem, că suntem unde ne este locul. Și dincolo de orice, vrem să fim înțeleși.O mulțime din acțiunile noastre sunt motivate tocmai de asta.
          Avem un univers al nostru, alcătuit din oameni, idei, amintiri, lucruri, cu care asociem starea de bine, pentru că prin ele, nevoile noastre sunt îndeplinite. Un univers pe care nu îl impărtăsim decât cu cei pe care îi iubim și în care avem încredere.
          Când cineva înțelege care sunt toate acele lucruri care contribuie la confortul tău personal în universul interior, te vede cu adevărat,te acceptă și respectă eforturile și aspirațiile tale. Faptul că cineva ne reflectă faptul că vede, cunoaște și prețuiește acest univers al nostru – este un mod complex de a ne spune că ne acceptă în minunata și unica noastră formulă de a fi și că ne doresc în viața și în preajma lor. 

           Deci simțim că aparținem, atunci când ceilalți ne „văd” cu adevărat și ne acceptă.De multe ori insă, în căutarea sentimentului ‘ca apartinem’ (în engleză, belonging), cădem în capcana de a încerca să ne potrivim cu orice preț (în engleză, “fitting in’). Când facem asta, dăm la schimb, o parte din sinele nostru autentic. Și asta doare. Eu vreau să elimin această durere .